Antibiotice Iaşi a intrat pe pieţele din SUA şi Marea Britanie

La începutul lunii iulie,  s-su făcut primele livrări pentru două medicamente antiinfecţioase injectabile folosite în tratamentul asociativ Covid-19, produse de  Antibiotice Iaşi , producătorul român de medicamente,  destinate spitalelor din Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii, potrivit unui comunicat al companiei remis joi AGERPRES.

Pe fondul pandemiei cu virusul SARS-CoV-2, Antibiotice Iaşi identifică oportunităţi în consumul de medicamente prin participarea şi adjudecarea de licitaţii în pieţele internaţionale precum SUA şi Marea Britanie (UK),  în timp ce piaţa spitalelor şi farmaciilor din România şi-a restrâns substanţial activitatea.

In urma câştigării licitaţiilor organizate de sistemele de sănătate britanice şi americane, aceste prime livrări sunt avangarda unui contract încheiat cu autorităţile din aceste ţări. Vor urma şi alte livrări, în total 2,5 milioane de flacoane până la finalul anului 2020. În acest moment, Antibiotice este deja înscrisă în cursa licitaţiilor pentru anul 2021, compania urmărind continuarea proiectelor pe termen lung.

„Cu un portofoliu reprezentativ de antibiotice, medicamente cardiovasculare, antiinflamatoare sau dermatologice, am reuşit în această perioadă dificilă pentru noi toţi, cu multe restricţii, să punem la dispoziţie tratamente asociative Covid -19 atât pe piaţa internă cât şi pe pieţele internaţionale. Livrările s-au efectuat având în vedere în primul rând acoperirea nevoii de medicamente antiinfecţioase pentru pacienţii din România pe care îi tratăm de 65 de ani”, a declarat Delia Racoveanu, director Marketing şi Vânzări Piaţa Internaţională.

Alături de statele scandinave, Germania, Polonia, Ungaria, Olanda, accesarea pieţei Marii Britanii face parte dintr-un proiect mai amplu al Antibiotice, destinat pieţelor europene.

În SUA, compania este prezentă de peste 10 ani, iar odată cu pătrunderea pe piaţă a acestui nou produs de generaţie superioară, pentru care există puţini producători la nivel mondial, Antibiotice şi-a întregit portofoliul de medicamente antiinfecţioase utilizate în spitalele americane.

„Faptul că Antibiotice a intrat în rândul producătorilor acceptaţi de sistemele de sănătate din ţări puternic reglementate şi concurate cum sunt cele din Uniunea Europeana, Asia sau SUA, este important pentru noi, pentru că reprezintă o recunoaştere a calităţii medicamentelor fabricate de Antibiotice Iaşi şi implicit o recunoaştere a performanţei industriei farmaceutice româneşti”, a subliniat dna Racoveanu.

Astfel, pentru ca aceste noi produse să ajungă a fi livrate pe pieţele Marii Britanii şi SUA, a fost necesară întocmirea dosarelor de înregistrare a produselor conform normelor şi cerinţelor aplicabile pe aceste pieţe, obţinerea autorizării de punere pe piaţă, participarea în licitaţii şi identificarea partenerilor prin care să fie distribuite produsele în piaţă, precizează compania.

Antibiotice este deja prezentă cu aceste medicamente sterile injectabile şi în alte sisteme de sănătate internaţionale precum Serbia, Vietnam şi Republica Moldova.

Şi datorită facilităţii fiscale de scutire de impozit pentru profitul investit în echipamente tehnologice, producătorul român de medicamente Antibiotice Iaşi a afişat un profit net în creştere cu 25% după primele trei luni din acest an, la 4,08 milioane de lei,

Cel mai important producător român de medicamente generice, Antibiotice Iaşi,  are în portofoliu peste 150 medicamente de uz uman, în forme parenterale (pulberi pentru soluţii şi suspensii injectabile), forme solide orale (comprimate, capsule) şi forme topice (unguente, creme, geluri), ovule şi supozitoare. Acest portofoliu cuprinde medicamente din clasele antiinfecţioase de uz sistemic, preparate dermatologice, sistem musculo-scheletic, cardiovascular, tract digestiv, sistem nervos central şi medicamente pentru sănătatea femeii (sistem genito-urinar).

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și