Care sunt temerile și intențiile anagajaților care sunt nevoiți să lucreze la birou
Furnizorul global de spații flexibile, mindspace, a anunțat care sunt rezultatele unui studiu nou efectuat în rândul a mai bine de 1000 de membri ai spațiilor sale din SUA, Europa și Israel, prin care și-a dorit să afle care sunt temerile, intențiile dar și noile obiceiuri ale angajaților, odată ce încep să revină la birou, pentru prima dată de la debutul pandemiei, conform unui comunicat de presă.
Printre cele mai captivante rezultate aflate în rândul persoanelor care își desfășoară activitatea din spațiile Mindspace din România, numărăm:
- Drumul către birou și la întoarcerea spre casă, însă și folosirea grupurilor sanitare (35,3%) sunt principalele aspecte de care aceștia se tem cel mai mult când discutăm despre revenirea la job.
- Cât despre viața de birou, românilor le lipsesc cel mai mult întâlnirile cu clienții față în față (41,4%) dar și clipele în care petreceau timp alături de colegi (58,6%).
- Dintre membrii spațiilor Mindspace din România, 27,6% s-au reîntors la birou deja, iar 41,4% dintre ei au afirmat că se vor întoarce la job în circa 3-6 săptămâni.
Cât despre comunitatea globală a Mindspace, din care iau parte membri din US, UK, Germania, Țările de Jos și Polonia, cele mai interesante rezultate includ:
- Cele mai ridicate temeri se referă la colegii care nu iau de bună ideea de distanțare socială și posibilitatea de a respecta această măsură în perioada programului de muncă, fiind mențioante de 65% dintre respondenți.
- Posibilitatea de a părăsi casa (35,4%), întâlnirile face-to-face (39,5%) dar și ocaziile în care aleg să petreacă timp alături de colegii lor (67,8%) sunt situate pe primele locuri în ceea ce constau aspectele de care oamenilor le este dor în situația locului de muncă.
- Când ne referim la drumul către birou și înapoi către casă, 35% dintre persoanele care utilizau transportul public susțin că vor modifica calea prin care ajung la locul de muncă. Cu toate acestea, dintre persoanele care se duc la birou pe jos, doar 4% au afirmat că vor face o schimbare în această direcție.
- Țările în care virusul a avut un impact mai puțin grav și în care un număr important de angajați deja și-au anunțat intenția de a se întoarce în birourile Mindspace se numără:
- Israel: unde 57% dintre respondenți deja au revenit la locurile de muncă, iar 27% își doresc să revină la locul de muncă în 3-6 săptămâni.
- Germania: 33% dintre membri s-au întors la birou și 40% vor realiza acest lucru în următoarele 3-6 săptămâni.
- Polonia, unde 27% dintre angajații care se află în spațiile Mindspace s-au reîntors la muncă, iar 42% și-au făcut cunoscută intenția de a realiza acest lucru în următoarele 3-6 săptămâni.
„În toate cele 31 de locaţii Mindspace, din 7 ţări, implementăm noi standarde de siguranţă şi sănătate, bazate pe legislaţia şi recomandările din fiecare ţară, astfel încât să îi sprijinim pe membrii noştri şi să rezolvăm pentru ei dificultăţile pe care adaptarea la noul context le presupun. Pentru că activăm pe pieţe în care oamenii s-au întors deja la locul de muncă, am pus la punct o serie măsuri pentru a ne asigura că membri noştri sunt în siguranţă, că se pot bucura de viaţa de birou şi se pot concentra asupra activităţii lor. Credem că flexibilitatea totală a spaţiilor de lucru, atât din punct de vedere fizic, cât şi financiar, va fi un aspect vital pentru continuitatea business-urilor în lunile următoare”, a declarat Dan Zakai, CEO Mindspace.
Sursa: Financiarul.ro.