Scad tarifele de terminare la puncte fixe cu 30%

Începând cu data de 1 noiembrie 2020,  tarifele pentru apelurile la puncte fixe vor scădea cu 30%, astfel până la cel mult 0,098 eurocenţi/minut, informează Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), într-un comunicat transmis, marţi, AGERPRES.

„ANCOM a dezbătut, în cadrul unei şedinţe online a Consiliului Consultativ, reducerea cu 30% a tarifului maxim de terminare a apelurilor la puncte fixe. Astfel, începând cu data de 1 noiembrie 2020, noul tarif maxim pentru terminarea apelurilor la puncte fixe va fi de 0,098 eurocenţi/minut. Noul tarif a fost determinat în urma actualizării mai multor parametri ai modelului de calculaţie a costurilor de tip LRIC pur, metodă utilizată pentru stabilirea tarifului actual, precum şi a costului capitalului”, precizează arbitrul pieţei locale de telecomunicaţii.

În acest sens, lista celor 31 de operatori de telefonie fixă, cărora li se vor aplica măsurile de reglementare, poate fi consultată pe pagina de Internet a ANCOM.

Conform prevederilor Directivei (UE) 2018/1972, intrate în vigoare la data de 20 decembrie 2018, arată că, până cel târziu la 31 decembrie 2020, se vor institui tarife maxime de terminare a apelurilor la puncte mobile, respectiv la puncte fixe, unice la nivelul Uniunii Europene (UE).

Măsura de reglementare propusă de ANCOM, pentru tarifele propuse, va urma, să intre în procesul de consultare europeană.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și