NEPI Rockcastle a vândut portofoliul de clădiri de birouri din România către AFI Europe
Printr-o tranzacţie de 307 milioane de euro, NEPI Rockcastle, a vândut portofoliul de clădiri de birouri, din România, către AFI Europe potrivit unui comunicat al grupului transmis vineri AGERPRES.
Astfel, tranzacţia dintre NEPI Rockcastle, principalul investitor şi dezvoltator de proprietăţi comerciale din Europa Centrală şi de Est, cu AFI Europe se referă la vânzarea portofoliului de clădiri de birouri clasa A din România, Floreasca Business Park, Lakeview şi Aviatorilor 8 din Bucureşti şi City Business Centre din Timişoara, cu o suprafaţă închiriabilă totală de 118.500 metri pătraţi.
Aşadar, valoarea totală a tranzacţiei se ridică la 307 milioane de euro, cu un preţ decontat în cash după ajustările specifice de 290 milioane de euro.
Din acest punct de vedere, tranzacţia dintre cele două companii, care fusese agreată la finalul anului 2019 şi întreruptă în contextul actual al pandemiei de COVID-19, a fost încheiată pe data de 6 august 2020. Dar, în conformitate cu prevederile noului acord, semnat de celedouă părţi, preluarea portofoliului de birouri de către AFI este programată să se încheie până la sfârşitul anului in curs.
Grupul AFI Europe a plătit către compania NEPI Rockcastle un avans de 15 milioane de euro cash, valoare care reprezintă o garanţie pentru finalizarea tranzacţiei. Iar ca un rezultat al acestui proces, părţile au renunţat la arbitrajul început, iniţial, ca urmare a întreruperii tranzacţiei precedente.
Tranzacţia a fost asistată de Herbert Smith Freehils pe chestiunile care privesc dreptul englez, în timp ce Reff & Associates şi Deloitte Legal au asigurat consultanţa privind aspectele juridice din România. Tot în această tranzacţie, Colliers International a fost consultantul vânzătorului şi a acordat suport suplimentar pentru NEPI Rockcastle şi subsidiarele sale.
NEPI Rockcastle plc, principalul investitor şi dezvoltator de proprietăţi comerciale din Europa Centrală şi de Est, este listată pe piaţa principală a Bursei de Valori Johannesburg Limited (JSE) şi Euronext Amsterdam. În prezent grupul deţine un portofoliu de proprietăţi cu poziţie-cheie în România, Polonia, Slovacia, Croaţia, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Serbia şi Lituania.
În ţara noastră, compania NEPI Rockcastle deţine 20 de centre comerciale în cele mai importante oraşe din ţară. Grupul este evaluat la standardul Investment Grade de agenţiile de rating Standard & Poor’s (BBB, Perspectiva stabilă), Fitch (BBB, Perspectiva stabilă).
Sursa: Financiarul.ro.