De ce trebuie să ţii cont, când te muţi într-un bloc nou
Cumpărarea unui apartament este una dintre cele mai importante investiţii pe care le faci, de-a lungul vieţii. Alegerea unui bloc nou are toate avantajele unei construcţii recente: materiale de generaţie nouă, instalaţii electrice şi sanitare noi, centrală termică proprie şi izolaţie interioară şi exterioară, pentru performanţă energetică. În plus, primeşti locuinţa la cheie, o mobilezi şi te poţi muta. Cu toate acestea, înainte de a-ți pune semnătura pe actul de proprietate, trebuie să fii atent la câteva aspecte pentru a te asigura că ansamblul îndeplineşte toate criteriile pentru a-l transforma în acasă.
Verifică documentaţia
Înainte de a investi bani frumoși într-un apartament, asigură-te de legalitatea proiectului. Dacă nu ai studii juridice şi nici nu ai mai făcut tranzacţii imobiliare, apelează la ajutorul unui specialist. Acesta poate fi chiar notarul care îţi va întocmi actele, de la promisiunea de vânzare până la contractul de vânzare-cumpărare. Trebuie să ai în vedere istoricul firmei care construieşte, documentaţia blocului şi, mai ales, clauzele contractuale. Dacă toate acestea sunt în regulă, poţi trece la studierea zonei în care urmează să te muţi.
Vizitează zona
Blocurile noi se construiesc, în special, la periferiile oraşelor, însă există şi proiecte urbane centrale. Trebuie să ţii cont de căile de acces şi timpul pe care îl vei pierde cu naveta zilnică la serviciu. Pentru recreere şi relaxare, prezenţa unui parc în apropiere reprezintă un mare avantaj. Investiţia într-un apartament este una pe termen lung, aşadar trebuie să gândeşti ca un familist, cu grijă pentru creşterea şi educaţia copiilor: cât de departe sunt şcolile şi grădiniţe, cluburile sportive sau de agrement. Poziționarea în apropierea unei staţii de transport în comun facilitează accesul către orice punct al oraşului.
Analizează detaliile construcţiei
Apartamentele noi se vând atât în faza de proiect, cât şi după finalizarea blocului. În funcţie de etapa la care au ajuns constructorii, poţi analiza stadiul lucrărilor. Trebuie să te intereseze, în mod deosebit, prezenţa utilităţilor, respectarea normelor de rezistenţă şi perspectivele de dezvoltare din împrejurimi. Dacă accesul în complexul rezidenţial este păzit în permanenţă, vei avea cheltuieli lunare mai mari, însă, te vei simţi în siguranţă. Cel puţin un loc de parcare este esenţial, iar dacă este în parcarea subterană sau acoperită, ai mașina protejată şi eviți neplăcerile cauzate de deszăpezire, în dimineţile reci de iarnă. Dacă nu-ţi place să locuieşti la parter, trebuie să te interesezi de dimensiuni pentru lifturi şi să te asiguri că spaţiul este suficient pentru transportarea, periodică, a obiectelor de mobilier şi pentru accesul permanent cu diverse cumpărături, eventual un cărucior sau o bicicletă pentru copii.
Confortul apartamentului
Odată ce ai trecut pragul apartamentului dorit, trebuie să te simţi ca acasă. Şi în acest caz, trebuie să te orientezi în funcţie de stadiul lucrărilor. Dacă locuinţa este predată la cheie, uneori chiar cu mobilier de bucătărie, adaptează-te la condiţiile create de constructor. În schimb, dacă blocul este în fază de construcţie, poţi ajusta detalii ce ţin de materiale şi finisaje. Spre exemplu, dacă îţi exprimi această opţiune din timp, constructorul îţi poate modifica, la cerere, proiectul, astfel încât, spre exemplu, chiuveta şi aragazul să fie amplasate în balcon, iar livingul să se extindă şi în bucătăria open space. Dezvoltatorul imobiliar foloseşte, de regulă, materiale standard, pe care ţi le prezintă în pachetul de bază. Tu poţi alege unele de calitate superioară, suportând, evident, diferenţa de preţ.
Alegerea unui apartament este o decizie pe care trebuie să o accepți multă vreme. Mobilierul şi finisajele se pot înlocui, periodic, însă zona în care te muţi, compartimentarea şi suprafaţa apartamentului rămân neschimbate. Caută în funcţie de nevoile de astăzi şi de mâine ale familiei tale şi nu te grăbi în procesul de achiziţie.