Capitalizarea OMV Petrom a crescut de peste 15 ori în ultimii 20 de ani

OMV Petrom și-a crescut valoarea de piață de peste 15 ori, în ultimii 20 de ani de tranzacționare la Bursa de Valori București, de la 1,6 miliarde lei la finalul anului 2001, la 25 miliarde lei la închiderea ședinței bursiere din 2 septembrie anul curent.

OMV Petrom este cea mai mare companie listată la Bursa de Valori București, după capitalizare. Acțiunile companiei se tranzacționează sub simbolul bursier SNP, din 3 septembrie 2001.

„La 20 de ani de la listarea la Bursa de Valori București, suntem mândri de transformarea noastră. Am devenit o companie modernă și sustenabilă, performantă, cu o situație financiară solidă. Prin natura activității noastre, avem un rol fundamental în România: furnizăm circa 40% din necesarul de țiței și gaze al tarii și până la 10% din producția de electricitate. Suntem parte din fibra socio-economica a României, prin investițiile majore și contribuțiile la bugetul de stat, dar si prin finanțarea cauzelor sociale relevante pentru tara. Vom continua să investim pentru a capta oportunitățile din piață si pentru a ne adapta la noul context energetic, generând valoare pentru toate părțile…

Citeste continuarea Aici

Citește și