În Germania, grupul Iveco și Nikola au inaugurat o fabrică pentru producția de vehicule comerciale electrice
În Germania, producătorul de vehicule comerciale Iveco, filială a grupului italian Fiat, alături de compania americană Nikola, a inaugurat o fabrică dedicată producției de vehicule comerciale electrice, în Ulm.
În contextul construcţiei, noua uzină are o suprafață totală de 50.000 mp, din care 25.000 de metri pătrați reprezintă suprafața construită. Capacitatea de producție a fabricii este de aproximativ 1.000 de unități per fiecare schimb de lucru, pe an.
Astfel, „În ciuda provocărilor pe care le-am întâmpinat încă din momentul în care am anunțat acest parteneriat, în septembrie 2019, atât din perspectiva industriei cât și a pandemiei, ne bucurăm că putem inaugura fabrica la timp și în acord cu planurile noastre inițiale. Datorită experienței demonstrate de echipa IVECO, am putut furniza o platformă pe baza căreia tehnologia Nikola poate progresa. Acum, principala noastră preocupare este să asigurăm succesul acestor operațiuni și să continuăm să generăm noi trenduri în materie de sustenabilitate și proiectarea unor vehicule comerciale grele cu impact neutru asupra climei, atât pe termen scurt, cât și pe termen…
Citeste continuarea Aici