E finalul mașinilor diesel și pe benzină.

În luna august a acestui an, chinezii de la BYD au vândut 61.409 vehicule electrice noi. Adică de patru ori cantitatea vândută în urmă cu un an, în condițiile în care cererea de mașini electrice continuă să crească pe cea mai mare piață auto din lume, relatează CNBC.

Astfel, această cifră a fost uniform împărțită între vânzările de vehicule electrice  cu baterie și așa-numiții hibrizi plug-in.

Mai mult decât atât, a fost  o creștere față de cele 50.492 de mașini vândute în luna iulie.  Acum, acțiunile BYD au crescut cu 5,5% pe bursa din Hong Kong.

Compania BYD este susținută de Berkshire Hathaway, în spatele căreia se află Warren Buffett

De asemenea, BYD, susținut de Berkshire Hathaway, gigantul fondat de miliardarul Warren Buffett, este unul dintre cei mai mari producători de vehicule electrice din China. Însă o serie de start-up-uri, inclusiv Nio, Li Auto și XPeng, au încercat să rivalizeze cu BYD.

Cu toate astea, cele trei companii nu au atins performanțele BYD și toate au livrat sub 10.000 de mașini în luna august.

BYD a fost prezent până acum pe piața europeană în special prin intermediul unor autobuze dedicate…

Citeste continuarea Aici

Citește și