O clădire a Consiliului Judeţean Buzău a fost modernizată cu o investiţie de 10 milioane de lei

În data de 22-09-2021, consilierii judeţeni din Buzău au aprobat un proiect care vizează reabilitarea uneia dintre clădirile instituţiei, investiţia fiind estimată la 10 milioane de lei.

În conformitatea preşedintelui Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu, acesta a informat că investiţia, în amenajarea clădirii va fi posibilă prin accesarea unui program special coordonat de Administraţia Fondului pentru Mediu.  

Din punct de vedere financiar, proiectul în valoarea totală a investiţiei pentru reabilitarea imobilului de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu ar fi de peste 10 milioane de lei. Din această sumă, aproape 5 milioane ar fi cheltuieli eligibile.

Astfel, „O să fie un spaţiu funcţional unde să ne putem desfăşura activitatea. Va fi o investiţie de 10 milioane de lei, deci două milioane de euro, dar eu cred că este un lucru important mai ales că spaţiul unde ne desfăşurăm activitatea nu este spaţiul nostru şi nu putem investi sau să atragem fonduri europene.  Această clădire va fi o clădire atât funcţională, dar la nivelul anilor 2020, unde cei care vor fi aici vor putea acorda servicii de calitate cetăţenilor,…

Citeste continuarea Aici

Citește și