Publicitate
Publicitate

Prețul petrolului a crescut din nou pentru că țările exportatoare nu au ajuns la un acord de creștere a producției

Prea internațională notează că prețul petrolului a crescut din nou, după ce țările exportatoare nu au ajuns la un acord de creștere a producției. În acest context, prețul petrolului a sărit pe piețele internaționale la maximul ultimilor șapte ani.

În vara acestui an, țările exportatoare de petrol au ajuns la un acord care prevedea creșterea producției zilnice cu 400 de mii de barili lunar, până la finalul anului 2022. Pe fondul crizei energetice generate de Rusia, Casa Albă a cerut ca producția zilnică să fie majorată. Cu toate acestea, în ședința care a avut loc luni, țările exportatoarea au decis să rămână la planul inițial, cu toate că prețurile țițeiului și al gazelor cresc permanent, informează Financiar Times.

Costul pentru un plin de carburant a crescut, față de finalul anului trecut, cu câteva zeci de lei, se plâng șoferii.  – Groaznic. Asta e! N-avem ce să facem. – Cât ați plătit acum pe plin în plus? – În jur de 40 de lei, chiar azi-dimineață. – Există niște băieți deștepți, care iau de la producătorul direct și vând în stație. Ca și în energie. – S-a scumpit tot, nu numai motorina. Și întreținerea, și tot, toate utilitățile.  Litrul de carburant va sări de pragul de 7 lei Prețul mediu al benzinei: 6.12 lei, iar cel al motorinei: 6.07 lei. La sfârșitul anului trecut, benzina costa puțin peste 6 lei litrul. Pe 17 ianuarie, litrul de benzină se vindea chiar și cu 6.50 lei, iar cel de motorină, cu 6.52 lei.  Creșterea actuală a prețurilor la carburanți are mai multe motive, spun specialiștii. Primul este majorarea anuală cu 7 bani pe litru a accizei. Celelalte țin de fluctuația nivelului barilului de petrol de pe piețele internaționale și de actualele scumpiri în lanț.  Adrian Negrescu, analist financiar: „Creșterea prețurilor este influențată, pe de o parte, de scăderea cererii ca urmare a restricțiilor impuse de noul val pandemic, iar pe de alta de scumpirea petrolului, a energiei electrice, necesare în procesul de rafinare. La acestea se adaugă costurile operaționale ale benzinăriilor, în creștere semnificativă față de anul trecut.”  În doar două săptămâni, un plin de benzină sau de motorină s-a scumpit cu 25, chiar 30 de lei. În momentul de față, un litru de benzină sau de motorină se vinde cu prețuri curpinse între 6 lei 35 și 6 lei și 50 de bani. Analiștii economici preconizează că, în doar câteva luni, litrul de carburant va sări de pragul de 7 lei.  Cei care vor să cumpere benzină mai ieftină sunt sfătuiți să meargă la benzinăriile de la marginea orașului sau de pe drumurile naționale, unde litrul de carburant este mai ieftin cu 10, chiar 15 bani.
RecomandariCostul pentru un plin de carburant a crescut, față de finalul anului trecut, cu câteva zeci de lei, se plâng șoferii. – Groaznic. Asta e! N-avem ce să facem. – Cât ați plătit acum pe plin în plus? – În jur de 40 de lei, chiar azi-dimineață. – Există niște băieți deștepți, care iau de la producătorul direct și vând în stație. Ca și în energie. – S-a scumpit tot, nu numai motorina. Și întreținerea, și tot, toate utilitățile. Litrul de carburant va sări de pragul de 7 lei Prețul mediu al benzinei: 6.12 lei, iar cel al motorinei: 6.07 lei. La sfârșitul anului trecut, benzina costa puțin peste 6 lei litrul. Pe 17 ianuarie, litrul de benzină se vindea chiar și cu 6.50 lei, iar cel de motorină, cu 6.52 lei. Creșterea actuală a prețurilor la carburanți are mai multe motive, spun specialiștii. Primul este majorarea anuală cu 7 bani pe litru a accizei. Celelalte țin de fluctuația nivelului barilului de petrol de pe piețele internaționale și de actualele scumpiri în lanț. Adrian Negrescu, analist financiar: „Creșterea prețurilor este influențată, pe de o parte, de scăderea cererii ca urmare a restricțiilor impuse de noul val pandemic, iar pe de alta de scumpirea petrolului, a energiei electrice, necesare în procesul de rafinare. La acestea se adaugă costurile operaționale ale benzinăriilor, în creștere semnificativă față de anul trecut.” În doar două săptămâni, un plin de benzină sau de motorină s-a scumpit cu 25, chiar 30 de lei. În momentul de față, un litru de benzină sau de motorină se vinde cu prețuri curpinse între 6 lei 35 și 6 lei și 50 de bani. Analiștii economici preconizează că, în doar câteva luni, litrul de carburant va sări de pragul de 7 lei. Cei care vor să cumpere benzină mai ieftină sunt sfătuiți să meargă la benzinăriile de la marginea orașului sau de pe drumurile naționale, unde litrul de carburant este mai ieftin cu 10, chiar 15 bani.
Producția a fost micșorată anul trecut

Anul trecut, în primele luni ale pandemiei de coronavirus, țările exportatoare și-au micșorat semnificativ producția, din cauza cererii tot mai scăzut de petrol. Cu toate acestea, producția de petrol nu a revenit la nivelul de dinainte de pandemie, chiar dacă cererea era în creștere la nivel mondial. Săptămâna trecută Goldman Sachs a avertizat că stocurile de…

Citeste continuarea Aici