Elon Musk ar putea deveni primul trilionar din lume, totul datorită companiei SpaceX

Elon Musk este în acest moment cel mai bogat om din lume, dar dacă predicția unui analist se va îndeplini, acesta ar putea deveni primul trilionar din lume, noteată Business Insider.

Astfel, Morgan Stanley Adam Jonas a scris zilele trecute că Musk ar putea fi prima persoană care a ajuns la statutul de trilionar, nu datorită Tesla, compania cotată la bursă pe care o conduce, ci datorită întreprinderii sale spațiale private, SpaceX.

Dar SpaceX este doar o mică parte din imperiul contstruit de Elon Musk

De asemenea, în ultimele cinci decenii, a devenit CEO atât al Tesla, cât și al SpaceX, fondatorul The Boring Company și cofondator al OpenAI și Neuralink, concentrându-se pe obiectivul său pe termen lung: evadarea Pământului și colonizarea Planetei Marte.

Însă nu a fost tot timpul un drum fără probleme pentru Musk. Iată cum a devenit una dintre cele mai îndrăgite și controversate figuri din lumea afacerilor.

Aşadar, Elon Musk s-a născut pe 28 iunie 1971, în Pretoria, Africa de Sud. După ce a absolvit liceul, Musk s-a mutat în Canada și a petrecut doi ani studiind la Queen’s University din Kingston, Ontario, dar și-a terminat studiile la…

Citeste continuarea Aici

Citește și