Din punct de vedere al parcărilor, primăria Sectorului 5 al Capitalei a anunțat miercuri, 15 decembrie, că din ianuarie 2022 vor intra în vigoare noi tarife de parcare. În funcție de zonă, prețurile vor fi cuprinse între 300 şi 600 de lei pe an.
Astfel, tarifele pentru locurile de parcere vor fi calculate conform reglementărilor precizate în H.C.G.M.B. nr. 105/2021 privind stabilirea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale în Municipiul Bucureşti, precizează primăria.
În Sectorul 5 al Municipiului Bucureşti, cuantumul taxei se stabileşte în funcţie de zona de reşedinţă unde este solicitat locul de de parcare, după cum urmează:
-Zona A – 600 lei/an;
.Zona B – 500 lei/an;
-Zona C – 400 lei/an;
-Zona D – 300 lei/an.
În precizările sale, “Având în vedere faptul că Bucureştiul s-a aglomerat foarte mult, în ultimii ani, soluţia care ne rămâne pentru a satisface cererea tot mai mare de locuri de parcare este să construim pe verticală. Noi vom folosi aceşti bani exclusiv pentru construirea de parcări inteligente pentru care am identificat deja terenurile necesare”, a transmis Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5.
În…
Citeste continuarea Aici
PROTOCOL GUTACumpără-17%
Pachet Rondele din Orez cu Glazura de Cacao 66g + Rondele din Orez cu Glazura de Lupin 66gCumpără-49%
8.5CP *MEGA* Motocoasa Benzina 2t timpi 8.5cp, 12000rpm, 58cc, model 2026 cu 10 accesorii, easy-start, Fresco Power by ItalianTech CMP1545Cumpără-30%
Clema simpla PPR diametru 25 mmCumpără




