Salariile profesorilor vor fi majorate cu 8% de la 1 ianuarie 2022
Se dau bani mai mulți la salariu, s-a anunțat astăzi, 17 decembrie. Este vorba de o anumită categorie de români care aflaseră inițial că veniturile lor vor fi înghețate. Ministerul de Finanțe a revenit asupra deciziei, iar hotărârea finală se va lua în ședința de Guvern de astăzi.
Salariile lor vor fi majorate cu 8% de la 1 ianuarie. Măsura se va aplica în cazul profesorilor. Decizia a fost luată de Ministerul Finanțelor, care a modificat proiectul de Ordonanță care inițial îngheța veniturile cadrelor didactice. O decizie finală se va lua în ședința de Guvern.
Proiectul repus în transparență decizională a fost completat cu acordarea de la 1 ianuarie 2022 a unei creșteri de 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 şi cele din luna decembrie 2021. Conform legii în vigoare, profesorii ar fi trebuit să primească o creștere de 16% pentru a ajunge la grila prevăzută de lege pentru anul 2022.
Guvernul s-a reunit în ședință, în această dimineață, iar măsura este discutată pentru că ordonanța cu prorogări va fi adoptată azi, potrivit anunțului făcut de premierul Ciucă în…
Citeste continuarea Aici