Compania de termoficare din Timișoara, Colterm SA a fost amendată cu peste 100 de milioane de lei

În Timişoara, Colterm SA compania de termoficare a pierdut procesul prin care cerea anularea unei sancțiuni de peste 100 de milioane de lei, primită din partea Administrației Fondului pentru Mediu pentru că nu a cumpărat, până la 30 aprilie 2021, certificatele pentru gazele cu efect de seră din 2020.

În contextul juridic,„Respinge acţiunea în justiţie formulată de reclamanta Compania Locală de Termoficare “Colterm” S.A. prin administrator judiciar consorţiul „Alfa & Quantum Consulting SPRL, Maestro SPRL şi Insolvein SPRL”, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, acţiune având ca obiect: – anularea Deciziei nr. 35, emisă de Administraţia Fondului pentru Mediu în soluţionarea plângerii prealabile (contestaţiei fiscale), comunicată societăţii reclamante la data de 09.08.2021; – admiterea plângerii prealabile (contestaţiei fiscale) formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 3/14.05.2021; – anularea în totalitate a Deciziei de impunere nr. 3/14.05.2021, în ceea ce priveşte stabilirea în sarcina reclamantei a obligaţiei fiscale în cuantum de 106.863.467 lei, în temeiul art. 9 alin (1), lit. ş)…

Citeste continuarea Aici

Citește și