Din 2030, următorii doi ani, aproape toate țările din lume vor fi afectate de o vreme excesiv de caldă

În cadrul unui studiu se precizează că începând din anul 2030, aproape fiecare ţară din lume ar putea avea parte de unul din doi ani deosebit de călduroşi, În plus studiul scoate în evidenţă responsabilitatea majoră pe care o au emisiile de gaze cu efect de seră de la principalii poluatori ai lumii.

Concret, publicat în jurnalul Communications Earth and Environment,studiul a fost realizat în urma încrucişării datelor istorice privind emisiile şi angajamentele luate înainte de recenta conferinţă ONU privind schimbările climatice (COP 26) de către principalii cinci cei mai mari cinci emiţători la nivel mondial – China, Statele Unite, Uniunea Europeană, India şi Rusia – pentru a previziona încălzirea la nivel regional până la sfârşitul deceniului, scrie France Presse, citată de Agerpres.

În contextul rezultatului se precizează: 92% dintre cele 165 de ţări studiate se preconizează că vor înregistra o dată la doi ani temperaturi extrem de ridicate. Aceşti ani sunt definiţi prin atingerea nivelului record aşteptat o dată la o sută de ani în epoca preindustrială, înainte de creşterea exponenţială a emisiilor rezultate din…

Citeste continuarea Aici

Citește și