Publicitate
Publicitate

Luis de Guindos, BCE: Inflația nu este atât de tranzitorie pe cât s-a estimat anterior

În contextul economico-bancar european, creşterea inflaţiei, în zona euro nu este atât de tranzitorie cum s-a crezut anterior, iar creşterea preţurilor în 2022 riscă să depăşească previziunile, a declarat vicepreşedintele Băncii Centrale Europene, Luis de Guindos.

În urma unei estimări preliminare publicată de Oficiul European de Statistică (Eurostat), se arată că rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut până la 5% în decembrie, de la un nivel de 4,9% în noiembrie. Este un nivel-record pentru zona euro şi depăşeşte cu mult obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), de 2%, a scris Reuters, citată de Agerpres.

Viziunea zonei euro se îmbunătățește în decembrie, dar inflația este încă negativă
RecomandariViziunea zonei euro se îmbunătățește în decembrie, dar inflația este încă negativă

În acest sens, până în prezent, BCE nu a înăsprit politica monetară, argumentând că factorii care stau la baza acestei creşteri a preţurilor au caracter temporar.

În opinia sa, „Inflaţia nu va fi aşa de tranzitorie cum s-a estimat în urmă cu doar câteva luni. Evaluarea riscului de inflaţiei este moderat înclinată spre creştere în următoarele 12 luni”, a afirmat oficialul BCE la un eveniment organizat de grupul bancar elveţian UBS.

Costurile cu energia vor rămâne probabil ridicate în timp ce…

Profitul unui gigant se prabuseste cu 17%. Efectul de domino care loveste si Romania
RecomandariProfitul unui gigant se prabuseste cu 17%. Efectul de domino care loveste si Romania

Citeste continuarea Aici