Se taie. Se ard. Se lovesc. Un tablou sumbru, da. Dar real. Surprinzător de prezent în viețile tinerilor din România. O realitate ascunsă, bine ascunsă, sub haine cu mâneci lungi. Un strigăt disperat după ajutor. Părinții? Adesea șocați și confuzi. Ce se întâmplă, se întreabă ei?, potrivit Revista Ioana.
Nu e un moft, clar. Nu e o joacă, sub nicio formă. Automutilarea nu este o formă de manipulare. Ci un semnal de alarmă. Un mod prin care tinerii încearcă să facă față unei dureri emoționale copleșitoare. Psihologul clinician Elisa Bouleanu a explicat pentru Revista Ioana de ce un copil ajunge să-și provoace durere fizică: „ca să poată respira din nou”. Atât de simplu, și totuși…
Semnele pe care mulți părinți le ignoră
Indiciile sunt acolo. Sub ochii noștri. Dar, de multe ori, refuzăm să le vedem. Copilul începe să poarte haine cu mâneci lungi. Chiar și când afară e caniculă. Zgârieturi inexplicabile. Arsuri justificate prin accidente banale. Se închide în el. Devine irascibil. Stările lui se schimbă brusc. O fi de la școală? Poate exagerez? Aceste întrebări, deși firești, consumă timp prețios. Prea mult timp. Timp în care copilul se afundă și mai mult în suferință. Pentru el, automutilarea nu e o soluție. Ci singurul lucru care pare să funcționeze, subliniază psihologul Elisa Bouleanu. Un cerc vicios, practic.
Paradoxul durerii: cum o rană poate aduce alinare
Gesturile nu sunt mereu extreme. Nu vorbim neapărat de tăieturi adânci. Și, de cele mai multe ori, nu e o tentativă de sinucidere. E o încercare disperată de a calma furtuna din interior. Dar cum poate o rană să alinte? Înainte de a se tăia, tânărul simte o presiune uriașă. O avalanșă de emoții pe care nu știe cum să le gestioneze. Tristețe, furie, rușine, frică – toate amestecate. Un cocktail exploziv. Oare de ce?
„Sunt mort pe dinăuntru”: când automutilarea umple un gol
Dar există și reversul. Ce faci când nu simți nimic? Absolut nimic. Un gol imens. O amorțeală. O deconectare totală de la tine și de la viață. O moarte interioară, spun mulți. În acest caz, automutilarea își schimbă rolul. „Sunt mort pe dinăuntru”, spun unii adolescenți care recurg la automutilare ca să simtă ceva, dezvăluie psihologul Elisa Bouleanu. În acel vid, durerea fizică devine o ancoră. Văd sânge. Simt că ustură. Au o reacție fizică. E dovada că încă sunt aici. Că încă există.
Ce faci când descoperi? Primul pas e cheie
Șocul descoperirii este devastator. Prima reacție? Panică. Furie. Vinovăție. Dar modul în care reacționezi în primele secunde poate schimba totul. Să țipi, să-l pedepsești sau, mai rău, să minimalizezi totul cu un „e doar o fază” sunt greșeli mari. Greșeli care nu fac decât să-l izoleze și mai mult. Ce e de făcut, atunci? Respiră adânc. Abordează totul cu calm și empatie. Aici nu e despre tine, ci despre durerea lui. Trebuie să porți o discuție deschisă, fără să judeci, în care doar asculți ce are de spus. Apoi, pasul următor este obligatoriu: ajutor specializat. Un psihoterapeut este singurul care poate oferi familiei și copilului uneltele corecte pentru a depăși criza și a învăța cum să gestioneze emoțiile într-un mod sănătos. Gata.
