Cum putem pune capăt pandemiei de foame? | Opinii

Pe măsură ce 2022 se apropie de sfârșit, ne confruntăm cu o criză alimentară mai gravă decât oricare din memoria recentă. Potrivit Programului Alimentar Mondial (WFP), peste 828 de milioane de oameni merg la culcare flămând în fiecare noapte. Numărul celor care se confruntă cu insecuritate alimentară acută s-a dublat de la 135 de milioane la 345 de milioane din 2019, iar aproape 50 de milioane de oameni sunt deja în pragul înfometării. Dacă nu se iau măsuri imediate, anul care vine va fi marcat de niveluri fără precedent de foamete.

Această criză nu a apărut din senin. Consecințele combinate ale pandemiei de COVID-19, războiul din Ucraina și schimbările climatice, de la lanțurile de aprovizionare întrerupte și inflația în creștere până la evenimente meteorologice extreme, au împiedicat treptat milioane de oameni din întreaga lume să-și aducă mâncare la mese. Deși această criză alimentară este, fără îndoială, globală, nu îi afectează pe toată lumea în mod egal. Unele dintre țările și comunitățile care sufereau deja de conflicte, instabilitate politică și sărăcie extremă se confruntă, de asemenea, cu cele mai grave din această criză cea mai recentă.

Să luăm, de exemplu, regiunea Orientului Mijlociu și Africa de Nord (MENA), care include unele dintre țările cu cea mai mare insecuritate alimentară, cum ar fi Siria (locul 113 în Indexul Securității Alimentare Globale) și Yemen (locul 111). Chiar înainte de pandemia de COVID-19 și războiul din Ucraina, aproximativ 55 de milioane de oameni care trăiau în regiune erau subnutriți.

Pe măsură ce pandemia și războiul din Ucraina au perturbat lanțurile de aprovizionare, au împiedicat livrările de cereale esențiale și au cauzat creșteri fără precedent ale prețurilor mărfurilor și ale costurilor energiei, țările din regiune au început să se confrunte cu penurie de alimente. Țările care sufereau deja de conflicte sau crize economice (cum ar fi Yemenul și Libanul) au fost cele mai afectate.

În mod tradițional, comunitatea internațională – condusă de instituțiile Națiunilor Unite și ONG-uri internaționale – caută să abordeze crizele alimentare regionale prin apeluri și campanii de ajutor umanitar care urmăresc să răspundă nevoilor cele mai imediate ale populațiilor afectate. Dar catastrofa globală către care ne îndreptăm nu poate fi abordată numai cu ajutorul umanitar. Este nevoie de o nouă abordare.

O abordare „triplu legătură”, care, așa cum este definită de Centrul de Studii Strategice și Internaționale (CSIS), „folosește experiența combinată din domeniile dezvoltării durabile, consolidării păcii și atenuării conflictelor și ajutorului umanitar pentru a depăși provocările colective” ar putea fi răspunsul. Abordarea cu triple legături necesită ca actorii din domeniul ajutorului umanitar, al dezvoltării și al construirii păcii să lucreze împreună la inițiative pe termen lung care urmăresc să consolideze (nu să înlocuiască) sistemele naționale și locale. Prin această abordare, scopul final nu este doar rezolvarea, ci și anticiparea și prevenirea crizelor. Aspiră să reducă nevoile, riscurile și vulnerabilitățile oamenilor, sporind în același timp rezistența acestora.

Organizația Națiunilor Unite a fost de acord să adopte o astfel de abordare a rezolvării crizelor, numită „noul mod de lucru”, la Summitul Mondial Umanitar din 2016. În anii următori, însă, această abordare a fost implementată doar proiect cu proiect.

Dacă vrem să depășim provocările interconectate care duc la foametea în lume astăzi, abordarea cu triple legături nu ar trebui să fie o caracteristică a unor proiecte ONU doar în anumite locații, ci ar trebui să stea la baza tuturor eforturilor de soluționare a crizelor .

Lumea noastră devine din ce în ce mai polarizată în fiecare zi, cu erodarea coeziunii sociale și creșterea conflictelor. Actorii implicați în conflict par să aibă impresia că pot rezolva toate problemele majore care îi afectează pe aliații prin înfrângerea definitivă a adversarilor. Dar criza alimentară globală cu care ne confruntăm în prezent le dovedește că se înșeală.

Această criză este o dovadă a nivelurilor ridicate de interdependență din lumea modernă. Demonstrează că nu putem continua cu o retorică „Noi vs. Ei” în timp ce bunăstarea „noastre” depinde atât de profund de acțiunile „lor” și invers.

Într-o lume în care un conflict din Europa de Est poate lăsa oamenii să se lupte cu foamea în regiunea MENA, singura modalitate de a rezolva crizele și de a proteja vieți este prin solidaritate și colaborare. Prin urmare, Națiunile Unite ar trebui să privească războiul din Ucraina și efectul său devastator asupra piețelor internaționale de alimente și energie ca pe o oportunitate de a demonstra necesitatea adoptării abordării triplelor legături la scară globală.

Toate agențiile Națiunilor Unite, guvernele naționale, organizațiile umanitare și donatorii disperați să atenueze consecințele economice ale războiului din Ucraina ar trebui să se străduiască să se coordoneze și să lucreze împreună, astfel încât să poată merge dincolo de a răspunde nevoilor imediate ale populațiilor afectate și să le ajute să devină mai rezistente la astfel de crize.

În lumea noastră interconectată, asigurarea faptului că există mâncare pe masa tuturor depinde foarte mult de faptul că liderii gândesc în mod proactiv și de a acorda prioritate bunăstării oamenilor lor față de credințele lor ideologice. Un exemplu de astfel de gândire proactivă este acordul intermediat de Turcia din 22 iulie între Rusia și Ucraina, care a asigurat exporturile continue de grâu ucrainean în Liban (o țară care importă 72% din grâul său din Rusia și Ucraina). Acordul nu numai că a prevenit penuria severă de produse alimentare de bază într-o țară aflată deja în pragul colapsului economic, ci a declanșat un dialog atât de necesar între cele două părți în conflict.

Astăzi, lumea se confruntă cu o rețea de crize fără precedent, care va continua să aibă consecințe grave pentru mulți ani de acum înainte. Dacă comunitatea internațională dorește să răspundă eficient la această criză alimentară fără precedent, trebuie să se asigure că actorii umanitari, de dezvoltare și de consolidare a păcii lucrează împreună pentru a concepe procese și inițiative care nu numai să răspundă nevoilor imediate ale oamenilor, cum ar fi hrana și adăpostul, ci și să consolideze reziliența. . Între timp, liderii ar trebui să se îndepărteze de polarizarea politicii și să se optimizeze pentru beneficii care uneori pot necesita îndoirea sau ruperea fronturilor ideologice.

O lume fără foame este încă posibilă, dar numai dacă lucrăm împreună.

Părerile exprimate în acest articol sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat poziția editorială a Al Jazeera.