Mânzatu (MFE): Vom solicita Comisiei Europene actualizarea devizelor pe proiectele începute în urmă cu câţiva ani
Ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mânzatu, a anunţat, luni, că în perioada următoare vor avea loc discuţii aplicate cu reprezentanţii Comisiei Europene (CE) cu privire la actualizarea devizelor atât pentru proiectele pre-aprobate, cât şi pentru cele ce urmează să fie executate în POIM (Programul Operaţional pentru Infrastructură Mare, n.r.).
"Vom avea din anul 2021 până în 2027 un nou exerciţiu financiar şi noul POIM. La un moment dat vor fi trei ani care se vor suprapune pe cele două exerciţii. Intrăm pe cheltuieli pe noul exerciţiu, care ajunge la o sumă mai mare de 2,7 miliarde de euro investiţii pe care va trebui să fim capabili să le absorbim, să le gestionăm. Acest lucru va duce undeva la patru miliarde de euro şi vorbesc despre nişte estimări grosiere date de viitorul exerciţiu financiar. În ceea ce priveşte execuţia pe proiectele de apă şi apă canal, pentru 2017 – 2018, comparativ cu perioada din exerciţiul anterior (2007 – 2013, n.r.), din nefericire datele ne arată că suntem în urmă, sub ritmul pe care l-am asigurat iniţial. Este un semnal de alarmă pe care eu cred că trebuie să-l luăm în serios. La Bruxelles vom avea o discuţie foarte, foarte aplicată cu reprezentanţii Comisiei Europene legată de actualizarea devizelor pe proiectele care au fost începute în urmă cu câţiva ani. După cum ştiţi, preţurile practicate astăzi pe piaţă sunt altele, de la salarii la materii prime. Deci, este nevoie să avem această discuţie cu Comisia Europeană legată de posibilitatea ca şi pentru proiectele pre-aprobate şi pentru ce urmează să actualizăm să ajustăm valoarea la lucrările pe care…
Citeste continuarea aici