Pentru retaileri: cum sa ai clienți fericiți și după Black Friday
Bună ziua, aveți un colet.
Ah, pentru astăzi? Am crezut că nu mai vine, n-am primit niciun mesaj.
Da, nu știu ce să zic. Cam în 5-10 minute sunt acolo.
Ăăă… mbine… păi, eu nu sunt la adresă, o să-l refuz.
Cam așa sună o conversație cu curierul, după ce clientul a așteptat comanda zile la rând. Iar când e Black Friday e și mai nasol: numărul comenzilor se dublează și fiecare client vrea coletul mai târziu, mai devreme sau deloc. E acea zi din an când toți au câte o preferință despre ora și locul la care să le fie livrat pachetul, iar retailerii depun eforturi suplimentare pentru a satisface dorințele a cât mai mulți clienți. Unii sunt în parc, alții la magazin, alții cer în altă zonă. Mulți clienți nu sunt la adresă și toți aceștia vor alte soluții de livrare. “Vino după ora 13”, “am ajuns acum acasă, dar în 15 minute plec iarăși, poți să vii rapid?”.
Retailerii se confruntă des cu astfel de situații și, atunci când vrei să mulțumești toate tipologiile de clienți, Platforma Postis oferă soluții integratoare pentru opțiuni extinse de livrare (oricând, oriunde, oricum), diversificarea soluțiilor de transport (astfel încât să nu depindă de unul sau doi curieri) și informații despre statusul livrării, la care clienții tăi au acces pe parcursul întregului traseu.
Pe scurt, tehnologia implementată de Postis optimizează procesul de livrare pe baza unei analize cu multiple criterii, legate de bunul livrat (dimensiune, greutate, împachetare, fragilitate, perisabilitate), de condițiile de livrare (destinație, timpul promis, servicii conexe) și de capabilitățile curierilor și transportatorilor să livreze în condițiile date.
„În trei ani din momentul lansării, Platforma Postis a transformat procesele de livrare în experiențe pentru clienți și a îmbunătățit continuu procesul de livrare pe baza evaluării, feedback-ului clienților și NPS. Datorită creșterii în performanța și calitatea livrării, satisfacția clienților a crescut pentru retailerii care ne folosesc tehnologiile, în medie, cu 30%, iar acest lucru va fi cu atât mai relevant în aceasta perioada cu cât clienții sunt foarte atenți la promisiunile de livrare post Black Friday,” spune Andrei Moldoveanu, Product Owner @Postis.
Serviciul de transport și modul în care se face livrarea au devenit factori de decizie pentru finalizarea achiziției și acceptarea coletului, iar o livrare bine gândită reduce probabilitatea de retur, ține costurile sub control și îmbunătățește experiența clienților. În plus, un client mulțumit se va întoarce la tine și îți va cumpăra constant produsele, va vorbi despre tine și te va recomanda întotdeauna celor din jur.
În plus, “de Black Friday, retailerii se concentrează să ofere tot ce-i mai bun pentru clienți lor. Și uită că și ei sunt, la rândul lor, clienți. Dar noi nu uităm. Și, pentru că Black Friday în timpul pandemiei înseamnă de două ori mai mult efort, venim în ajutorul lor. Îi oferim fiecărui retailer instrumentele de care are nevoie ca să transforme acest Black Friday într-un succes și să mai păstreze și un pic de timp, ca să se bucure de rezultate. Exact cum ar trebui să fie pentru orice client care se respectă,” adăugă Andrei Moldoveanu.
Postis oferă optimizarea automată a tuturor proceselor de distribuție și livrare, gratuit toată luna noiembrie.
Citeste continuarea Pentru retaileri: cum sa ai clienți fericiți și după Black Friday