Banca Națională a României a decis să mențină dobânda de politică monetară la 6,5% pe an, o hotărâre așteptată în unanimitate de economiști, în condițiile în care România continuă să aibă cea mai ridicată inflație din Uniunea Europeană. Pentru companii, semnalul este clar: costul creditării nu crește acum, însă prețurile ridicate vor persista mai mult decât estima anterior banca centrală.
Față de ținta BNR de 2,5% plus/minus un punct procentual, revenirea inflației în intervalul vizat este împinsă până în 2027, nu în 2026. În plus, banca centrală vede doar o reducere ușoară a inflației în anul viitor. Pentru firme, această diferență se traduce prin presiune mai lungă asupra marjelor, negocieri salariale extinse și planificare de cash flow bazată pe ipoteze de cost mai prudente.
O variantă alternativă ar fi fost majorarea dobânzii. O astfel de măsură ar fi lovit mai direct inflația, dar ar fi adus imediat costuri mai mari de finanțare pentru companii și populație, cu riscuri de falimente, șomaj și o contracție economică mai accentuată. BNR a ales astfel să accepte o inflație ridicată pentru o perioadă mai lungă, pentru a evita un șoc sever. Pentru debitorii corporativi, asta înseamnă o stabilitate relativă a costului banilor pe termen scurt. Pentru companiile care depind de consum, înseamnă în continuare o erodare a puterii de cumpărare.
Presiunile asupra prețurilor vin din mai multe zone. În 2025, prețul electricității a crescut cu peste 70%, efect care se transmite rapid în costurile din producție, logistică și retail. În același timp, România rămâne pe primul loc în UE la inflație, ceea ce limitează perspectivele optimiste privind ritmul dezinflației. Potrivit Financiarul, banca centrală a evitat să apese și mai puternic frâna monetară și din cauza ritmului slab al economiei.
PIB-ul a avansat cu 0,3% în trimestrul al doilea, după un prim semestru inert. Creșterea este pozitivă, dar modestă pentru o economie care încearcă să gestioneze presiunile inflaționiste fără să intre în recul. Structura economiei rămâne neuniformă. Vânzările cu amănuntul au scăzut, producția industrială este în declin, în timp ce construcțiile, în special cele rezidențiale, au consemnat o creștere puternică. Deficitul comercial s-a redus pe fondul unor exporturi mai dinamice. O eventuală întărire a leului, posibilă într-un regim monetar mai sever, ar fi afectat tocmai această zonă mai rezistentă a economiei, prin pierderea competitivității exportatorilor.
Și piața muncii a contat în această abordare prudentă. Numărul de salariați a scăzut, însă șomajul a rămas relativ redus, în jur de 6,4%. Într-o economie cu inflație ridicată, acest echilibru este fragil: companiile sunt mai rezervate cu angajările, dar nu se află încă într-un context de deteriorare abruptă a ocupării. O înăsprire suplimentară a politicii monetare ar fi putut accelera această deteriorare.
Pentru companiile cu credite în derulare, menținerea dobânzii la 6,5% limitează riscul unei creșteri imediate a serviciului datoriei. În schimb, inflația persistentă continuă să apese pe cheltuielile operaționale și face mai dificilă evaluarea randamentului real al investițiilor. Un proiect considerat profitabil într-un scenariu de dezinflație mai rapidă poate avea acum o rentabilitate mai slabă. Pentru guvern, semnalul este de asemenea important: menținerea dobânzii evită o presiune imediată mai mare asupra cheltuielilor și dezechilibrelor, dar mută ajustarea în timp.
Pe termen investițional, situația rămâne mixtă. Economia evită o frânare monetară dură, ceea ce susține lichiditatea și reduce riscul unui șoc de credit. Totuși, inflația peste țintă până în 2027 înseamnă că evaluările, bugetele de capital și politicile salariale vor trebui construite cu mai multă prudență și cu un discount mai sever pentru costuri. Minuta deliberărilor BNR va fi publicată în 20 iulie și ar putea arăta cât de mult a cântărit banca centrală riscul social și politic al unor măsuri alternative față de riscul menținerii celei mai ridicate inflații din Uniunea Europeană pentru încă doi ani de traiectorie peste țintă.
